Pentru ca întotdeauna am mizat pe o comunicare transparentă, ne dorim să vă informam cu privire la schimbările organizaționale din cadrul echipei noastre.
Avem deosebita plăcere de a o prezenta pe Rozina Chesnoiu, care începând cu data de 1 mai 2023 a preluat rolul de Country Manager al Nufarm România.

România este una dintre cele mai importante piețe de produse de protecția plantelor din Europa de Est și suntem siguri că experiența Rozinei și cunoștințele ei vor contribui la succesul companiei Nufarm România.

Rozina face parte din familia Nufarm de peste 16 ani, de la înființarea companiei în România. De-a lungul colaborării noastre, ea a ocupat diferite funcții în cadrul companiei, atât pe plan local cât și pe plan regional, demonstrând întotdeauna profesionalism și un angajament puternic față de misiunea și valorile noastre.

Ea se va concentra pe dezvoltarea business-ului nostru pe piața locală, bazându-se pe relația de încredere și susținere pe care am creat-o cu clienții noștri în ultimii ani. Cu o strategie orientată spre client și un portofoliu puternic, care va include mai multe lansări de produse noi, în următorii ani, ne dorim să ne dezvoltăm și să oferim noi soluții pentru protecția culturilor.

 

De asemenea, profităm de această ocazie să îi mulțumim lui Eliezer Frumerman pentru dedicarea și contribuția de care a dat dovadă de când s-a alăturat companiei, în 2021, și îi dorim succes în viitoarele sale proiecte. Eliezer a avut un rol esențial în modelarea organizației din România și în pregătirea acesteia pentru o nouă etapă.
Rămânem încrezători în poziționarea noastră strategică și vă asigurăm că vom fi, ca și până acum, un partener de încredere.
Portofoliul nostru puternic și ofertele competitive ne asigură că putem continua să oferim serviciile și sprijinul excepțional pe care le așteptați de la Nufarm.
Vă mulțumim!